Cine are nevoie de ”Mama e iubire, de ce-mi vorbiți de cancer?”

Am lângă mine un exemplar din ”Mama e iubire, de ce-mi vorbiți de cancer?” care mă privește și-mi spune:

”Peste 10 zile ar fi fost ziua mamei. Vreau să ajung la cineva care are nevoie de puterea şi lumina ei, dar care nu îşi permite să dea cei 28 de lei ca să mă cumpere. Rosana, fă ceva! Ajută-mă să ajung la cine are nevoie de mine!”

Ce să fac eu, ce să fac? 🙂

Păi hai să vedem! 24 cade duminică. Asta înseamnă că pe 20 ar trebui să expediez cartea spre noua ei casă. Deci că pe 19 ar trebui să știu unde se află aceasta.

Buuun.

Atunci facem așa: de azi și până pe 19 (deci timp de 6 zile), vă rog pe voi, prietenii cărții ”Mama e iubire, de ce-mi vorbiți de cancer?” să vă întindeți antenuțele și să îmi spuneți la cine vrea ea așa neapărat să ajungă! Și împreună să facem o surpriză frumoasă unui suflet care are nevoie de o bucurie!

Vă rog să îmi dați numele pe pagina de Facebook a postării, sau, dacă vă este mai ușor, să îmi trimiteți un mail la adresa rosana.nedelciu@gmail.com.

Și vă rog, dați share!

Mulțumesc!