Blog


Aici vei găsi descrierea fiecăreia dintre cele douăsprezece Îmbrățișări livrești  și, totodată, noutăți și informații despre evenimentele la care ești invitat(ă) să participi, alături de Mama e iubire, de ce-mi vorbiți de cancer?

 Prima îmbrăţişare

A doua îmbrăţişare

A treia îmbrăţişare

A patra îmbrăţişare

A cincea îmbrăţişare

A şasea îmbrăţişare

A şaptea îmbrăţişare

A opta îmbrăţişare

A noua îmbrăţişare

A zecea îmbrăţişare

A unsprezecea îmbrăţişare

A douăsprezecea îmbrăţişare

 


Prietenii

Posted by on Jun 29, 2016 in Uncategorized | 0 comments

Prietenii

Se întâmplă că astăzi, în zi de sărbătoare, un capitol special din ”Mama e iubire, de ce-mi vorbiți de cancer?” își dorește să vă spună ceva. El se intitulează Prietenii și face parte din îmbrățișarea numită Despre oamenii care îți compun universul. Poate că nu întâmplător, dacă ne gândim că în reprezentarea iconografică cea mai cunoscută nouă, sfinții Petru și Pavel se îmbrățișează 🙂 Lectură plăcută!   ”Prietenii … Ştiam că puţinii oameni pe care îi numeam prieteni chiar asta erau. Mă trezisem, fără să ţin neapărat şi fără să ştiu neapărat cum, că‑i deosebesc de toţi ceilalţi oameni cu care mă înconjurasem. Poate tocmai de‑asta mi‑a fost greu să le spun de mama. Ştiam că ar fi preluat şi ei din suferinţă şi mi‑era ciudă că tocmai lor, oamenilor pe care îi iubeam, urma să le fac rău. Prietenii mei sunt nişte oameni minunaţi. De‑a lungul anilor am crescut împreună, ne‑am sprijinit reciproc, am râs, am învăţat, ne‑am distrat, ne‑am tras de urechi aşa cum numai prietenii au curajul s‑o facă, ne‑am vegheat unii altora existenţa, ba de‑aproape, ba de la distanţă, şi ne‑am fost alături în toate, aşa cum am putut şi am ştiut noi mai bine. Am fost în vacanţe, concedii, la concerte, la chefuri, la teatru, la film, în parc, peste tot… unde ne‑a dus capul. Cu fetele despicam firul în patru la fiecare nouă dragoste sau o aceeaşi veche melancolie bună‑de‑păstrat. Cu băieţii mai puţin, mai mult ne tachinam, dar ce să‑i faci, aşa sunt băieţii. Am locuit împreună, ne‑am împrumutat bani, haine, am gătit şi ne‑am gătit împreună, ne‑am suportat chichiţele, am râs cu gura până la urechi, (chiar şi când) am glumit unii pe seama altora, ne‑am încurajat la prostii, dacă prostii aveam chef să facem. Ne‑am mai şi ciondănit. Rar, dar da, ne‑am şi certat şi, normal, ne‑am împăcat. Împreună am învăţat toate lecţiile Marii Doamne şi tot împreună i‑am trecut şi examenele pe care ni le‑a pregătit. Ba cu brio din prima, ba în restanţe, ba toţi deodată, ba unii mai devreme şi alţii mai târziu, dar le‑am trecut întotdeauna împreună. Prietenii mei sunt nişte oameni obişnuiţi. Despre ei nu scrie la gazetă, nu se fac emisiuni TV. Prietenii mei nu au mii de fani pe reţelele de socializare – dintre ei, unii nici nu au cont pe aşa ceva. Nu apar pe postere prin oraş la capitolul „Mari oameni“, nu sunt invitaţi ca speakeri la conferinţe, nu scrie nimeni articole pe blog despre proiectele lor minunate, despre umorul, bunătatea sau frumuseţea lor. Deşi prietenii mei ar merita toate acestea, ar merita să le fie cunoscută măreţia. Modesta, tăcuta şi cumintea lor măreţie, din care scot câte un dar de făcut celor din jurul lor, din sufletul lor minunat, în fiecare zi. Luminiţa este Inocenţa în armură medievală sau, folosind o comparaţie în ton cu nebunia asta a master chefilor, e un souffle de ciocolată. Dacă eşti conservator şi vrei să‑ţi protejezi dinţii de porţelan pe care tocmai ţi i‑ai pus să‑i orbeşti pe toţi din jur cu zâmbetul tău strălucitor, n‑o să te bucuri niciodată de surprinzătoarea dulce savoare a esenţei ei. Hăinuţa ei, armura ei, e dată de o profunzime a gândirii care pare să vină în linie directă exact din Inteligenţa Divină, mai ales că se spune că Dumnezeu...

read more

Dumnezeu

Posted by on May 3, 2016 in Uncategorized | 0 comments

Dumnezeu

”Uneori mă revolt şi îl cert. Fiindcă El ar putea schimba totul într‑o clipă, numai să vrea. Alteori mă întreb dacă nu cumva a obosit, dacă nu cumva nu mai poate să ducă singur totul în spate. Dacă nu cumva a încetat şi El să mai creadă în sine, văzând câtă necredinţă avem noi, văzând că‑l învinovăţim de toate, că îi cerem să fie aşa cum vrem noi să fie, fără să ne pese cum este El de fapt. Şi mă mai întreb dacă pentru El are cine să plângă, dacă pentru El se roagă cineva, dacă pe El îl înţelege cineva, dacă îl acceptă cineva exact aşa cum este. Fiindcă noi n‑o facem, aşa‑i? Am auzit că e perfect şi în fiecare clipă îi cerem să fie aşa, fiecare dintre noi imaginându‑şi perfecţiunea în felul său şi fiecare ţinând cu dinţii de varianta sa, cerându‑i să fie exact acea variantă. Şi toţi, absolut toţi, îi cerem să fie acolo pentru noi. Să ne ajute când, de fapt, răutatea cu care îi răspundem atunci când n‑o face imediat pare să arate altceva. Fiindcă îl tratăm ca şi cum ne‑am aştepta să fie la dispoziţia noastră tot timpul, să acţioneze după voia noastră, la orice oră din zi şi din noapte. Fiindcă, uneori, pare că îl tratăm pe Dumnezeu ca pe un sclav. În lumea noastră marcată chiar şi de drepturile animalelor, Dumnezeu pare să fi rămas singurul sclav. Al tuturor. În schimb, noi pe El îl ajutăm prea puţin. Rar ne dă prin cap să fim acolo pentru semenii noştri, uşurându‑i Lui povara. Rar îi împrumutăm obiceiurile, acele obiceiuri pe care aprig le aşteptăm din partea Lui. Suntem aşa de obsedaţi de noi înşine, de ceea ce avem şi nu avem noi, de ceea ce reuşim şi nu reuşim, de ce să facem să ne fie nouă mai bine! Tragem atât de tare să fim admiraţi, recunoscuţi, invidiaţi, să avem bani, să avem case, să avem succes, să fim iubiţi numai de oameni cu stea în frunte, să să să. De bunăvoie, orbiţi de falsa strălucire a lumii în care iubirea e doar momeală, ne înscriem în mersul ei care odată ne făcea să plângem, deznădăjduiţi de răceala, răutatea şi urâţenia ei. Devenim zidurile plângerii pentru toţi copiii care acum deschid pentru prima dată ochii într‑o lume neoglindită de părinţii lor. Devenim motivul înstrăinării altor suflete de frumuseţea unei lumi cu Dumnezeu în ea. Dumnezeu, Dumnezeul pe care îl acuzăm că ne‑a părăsit. Dumnezeu, Dumnezeul în numele căruia ne certăm şi purtăm războaie. Dumnezeu, Dumnezeul ale cărui reprezentări le batjocorim şi asta ne face să ne simţim atât de bine! Chiar râdem cu poftă. Dumnezeu, Dumnezeul pe care îl hulim atunci când îl găsim în semenii noştri altfel decât ni‑l imaginăm noi. Dumnezeu, Dumnezeul a cărui prezenţă în sufletele oamenilor o punem pe seama prostiei şi ignoranţei. Dumnezeu, Dumnezeul pe care ne căznim să‑l scoatem din cei care‑i spun numele. Dumnezeu, Dumnezeul căruia îi punem în spinare toată urâţenia noastră. Dumnezeu, Dumnezeul responsabil de nefericirile noastre şi nu de reuşite; pentru ele ne încununăm singuri cu lauri, pe ele le înfăptuim întotdeauna singuri, fără ajutorul Lui. Dumnezeu, Dumnezeul pe care îl tratăm cu superioritate, dar de la care ne aşteptăm să ne trateze cu supunere. Şi nu părem să...

read more

Sistemul medical din România și bolnavul de cancer

Posted by on Aug 24, 2015 in Uncategorized | 0 comments

Sistemul medical din România și bolnavul de cancer

Ei, iată că zilele acestea toată lumea vuiește pe tema sistemului medical din România… Sper din tot sufletul ca lucrurile să se schimbe în bine pentru medici şi pacienţi deopotrivă! Până atunci, iată un pasaj din ”Mama e iubire, de ce-mi vorbiți de cancer?” pe această temă (A opta îmbrățișare: De parcă diagnosticul în sine nu ar fi fost de ajuns…, subcapitolul Sistemul): ”Un sistem meschin care nu are grijă de angajaţii săi fiindcă ştie că vor avea pacienţii. Un sistem care ţipă peste tot că nu sunt bani la buget pentru sănătate tocmai ca oamenii să audă şi să suplinească ei. De teamă şi, uneori, din recunoştinţă. Un sistem care se hrăneşte cu frica pacienţilor. Cine‑şi pune viaţa la bătaie în numele principiilor? Cine poate? Cine, azvârlit de o asemenea boală crâncenă într‑o lume coruptă, mai are puterea să lupte pentru principii? Nimeni. Nu când trăieşti cu teama că fiecare greşeală, oricât de mică, poate fi un pas înainte spre eşafod. Nu când ţi‑e teamă că, din lipsa banilor, respectivul cadru medical e prea nervos să aibă grijă de tine cum ar trebui. Sau că şi‑a pierdut motivaţia să gândească cel mai bun tratament pentru tine şi nu primul care îi vine în minte acolo, nu contează, numai să scrie undeva că eşti şi tu justificarea unor bani plătiţi de la buget…”...

read more

Pentru tine

Posted by on Jun 29, 2015 in Uncategorized | 0 comments

Pentru tine

Dacă surâsul tău frumos ascunde rana unei lupte contra cancerului, Dacă blândețea ta ascunde lacrimi vărsate pentru un suflet pe care îl iubești și care trece prin această încercare, Dacă bunătatea ta suferă când îi auzi pe cei din jurul tău strigând după ajutor, Și vrei să îi ajuți, ”Mama e iubire, de ce-mi vorbiți de cancer?” a fost scrisă pentru tine. Fiecare rând al ei s-a născut cu gândul la tine.   Îți doresc să ai parte de vindecare, Îți doresc să ai parte de dragoste și blândețe, Îți doresc să ai parte de Împreună cu cei pe care îi iubești!...

read more

Cine are nevoie de ”Mama e iubire, de ce-mi vorbiți de cancer?”

Posted by on May 14, 2015 in Uncategorized | 0 comments

Am lângă mine un exemplar din ”Mama e iubire, de ce-mi vorbiți de cancer?” care mă privește și-mi spune: ”Peste 10 zile ar fi fost ziua mamei. Vreau să ajung la cineva care are nevoie de puterea şi lumina ei, dar care nu îşi permite să dea cei 28 de lei ca să mă cumpere. Rosana, fă ceva! Ajută-mă să ajung la cine are nevoie de mine!” Ce să fac eu, ce să fac? 🙂 Păi hai să vedem! 24 cade duminică. Asta înseamnă că pe 20 ar trebui să expediez cartea spre noua ei casă. Deci că pe 19 ar trebui să știu unde se află aceasta. Buuun. Atunci facem așa: de azi și până pe 19 (deci timp de 6 zile), vă rog pe voi, prietenii cărții ”Mama e iubire, de ce-mi vorbiți de cancer?” să vă întindeți antenuțele și să îmi spuneți la cine vrea ea așa neapărat să ajungă! Și împreună să facem o surpriză frumoasă unui suflet care are nevoie de o bucurie! Vă rog să îmi dați numele pe pagina de Facebook a postării, sau, dacă vă este mai ușor, să îmi trimiteți un mail la adresa rosana.nedelciu@gmail.com. Și vă rog, dați share! Mulțumesc!...

read more

Frumusețea din noi

Posted by on May 11, 2015 in Uncategorized | 0 comments

Frumusețea din noi

”Trăim cu ochii‑n televizor sau în monitor în epoca glorificării trupului perfect, rupt de contextul mai larg şi grăitor al personalităţii, al inteligenţei şi însuşirilor sufleteşti. Suntem fermecaţi de frumuseţea recunoscută şi admirată prin mass media şi, cu cât privim mai mult către ea, cu atât mai mult ne îndepărtăm de frumuseţea noastră. Ne privim în oglindă şi găsim tot timpul imperfecţiuni. Mai mici sau mai mari, una sau mai multe, nu contează. Cert e că de fiecare dată găsim ceva la care strâmbăm din nas, ceva care, culmea, ne face nefericiţi. Și privim în continuare la televizor la glorificarea trupurilor întreţinute prin saloane sau cabinete estetice, la admiraţia şi atenţia pe care le primesc şi la fericirea pe care par să o aducă deţinătorilor lor. Aşa am crescut de mici. Dacă nu careva dintre rude, atunci cu siguranţă unul dintre colegi (băiat sau fată) a fost primul care, cu răutate sau dimpotrivă, din „bunătate“, să nu cumva să avem o părere greşită despre noi, ne‑a arătat cum anume nu suntem frumoase. Şi, cu inocenţă, am pus răutatea lor pe seama însuşirii noastre imperfecte. Şi‑am crescut aşa, crezând că toate deşeurile sufleteşti ale celor din jur, nesatisfăcuţi de cum arătăm, sunt rezultatul direct al aspectului nostru. Altfel spus, că le merităm fiindcă noi le cauzăm. Am crescut crezând că, dacă am fi fost perfecte, atunci ei ne‑ar fi oglindit perfecţiunea prin cuvinte frumoase. Şi‑aşa am început să adunăm toate dovezile împotriva dreptului nostru la fericire, toate răutăţile pe care eram sigure că noi le‑am generat prin simplul fapt că eram cine şi cum eram, prin simplul fapt că eram noi înşine. Le‑am adunat şi contabilizat în speranţa că într‑o bună zi vom putea să le schimbăm. Şi‑atunci, în sfârşit, cei din jurul nostru s‑ar schimba şi ei şi am fi, şi unii şi alţii, fericiţi. Povestea asta a fascinaţiei exacerbate pentru corpul perfect nu că pare să nu se mai termine odată, dar revine insistent, sub noi şi noi chipuri, exact ca o boală, ca o recidivă pentru care au suferit şi mamele noastre, prin care trecem noi şi, după cum merg lucrurile, cu care se vor lupta şi fiicele noastre. Şi sub tot vălul ăsta al estetismului paroxistic şi inuman trăieşte, în chipul şi în felul ei, frumuseţea din noi.” pasaj extras din cartea Mama e iubire, de ce-mi vorbiți de cancer?...

read more

Concurs

Posted by on Feb 23, 2015 in Uncategorized | 0 comments

CONCURS! Cu ocazia zilei de 8 martie, poți câștiga un exemplar cu autograf al cărții ”Mama e iubire, de ce-mi vorbiți de cancer?”. Pentru a participa, intră pe pagina FB a cărții și urmează pașii menționați. Succes! https://www.facebook.com/iubirenucancer/timeline  

read more

Vizavi de standul cu tricouri ”supărate”

Posted by on Nov 19, 2014 in Uncategorized | 0 comments

Vizavi de standul cu tricouri ”supărate”

Gataaa, Gaudeamus și-a deschis porțile! Începând de astăzi și până duminică între orele 10 și 20 puteți intra în fascinanta lume a lecturii unde găsiți tot felul de minunății, de la cărți și până la oameni! ”Mama e iubire, de ce-mi vorbiți de cancer?” e și ea prezentă. Fără mare tam-tam –  așa e ea, mai sfioasă, cuminte și caldă -, vă așteaptă la standul Expo Book Title, cum intrați, imediat pe scările din dreapta, mergeți puțin și pe partea stângă veți vedea scris Expo Book Title (vizavi de standul cu tricouri ”supărate” și muzică bună). Dacă vreți și un autograf, promit că vă anunț din timp când voi (mai) fi...

read more

Răsfoiește cartea înainte de Gaudeamus

Posted by on Nov 17, 2014 in Uncategorized | 0 comments

Încă puțin și Îmbrățișările livrești te vor aștepta la Gaudeamus! Până atunci, partenerii de la Editura Virtuală oferă posibilitatea răsfoirii cărții online. Te invit să deschizi cartea!  

read more

Așa

Posted by on Nov 15, 2014 in Uncategorized | 0 comments

My love, leave yourself behind Beat inside me Cred că cel mai frumos mod de a onora amintirea unui om drag plecat dintre noi e să fim așa cum ne vedea, așa cum credea în noi, așa cum ne iubea. Să fim împreună, așa, în așa-ul ăsta atât de diferit și de străin de toate așa-urile pe care le cunoaștem.   Now I am strong (Now I am strong) You gave me all You gave all you had and now I am home  ...

read more